Europenii inca au prejudecati in privinta HIV/SIDA

Comisia Europeana a facut publice, pe 2 octombrie, rezultatele ultimului Eurobarometru privind problematica HIV/SIDA.

Cercetarea a urmarit evidentierea comportamentului cetatenilor din statele membre vis-a-vis de riscurile asociate acestei epidemii. Rezultatele obtinute releva faptul ca nivelul de cunostinte al populatiei vizate referitor la problematica HIV/SIDA este, in general, ridicat. Cu toate acestea, se constata ca persoanele provenind din statele aderate in 2004 au oferit mai putine raspunsuri corecte decat vecinii lor cu o vechime mai mare in spatiul comunitar. In linii mari, europenii sunt constienti de riscul pe care il presupun folosirea in comun a acelor de injectie, transfuzia de sange infectat si contactul sexual neprotejat. Multi dintre respondenti au declarat chiar ca acest fapt i-a facut mai precauti in ceea ce priveste relatiile amoroase pasagere, determinandu-i mai degraba sa construiasca relatii stabile cu un singur partener. Pe de alta parte, se observa ca persista inca in randul populatiei anumite prejudecati: numai 40% dintre cei intervievati stiu ca este imposibila contaminarea cu HIV doar prin sarutul pe buze.

Comisarul European pentru Sanatate si Protectia Consumatorilor, Markos Kyprianou, a remarcat faptul ca nu putem sa pierdem din vedere ca HIV/SIDA este inca una dintre cele mai mari amenintari la viata umanitatii, care poate fi totusi prevenita. „Este necesar sa promovam in continuare educatia in acest domeniu, folosirea acelor si seringilor sterile si, in special, protejarea in timpul contactului sexual”, considera oficialul european.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *